Ploua cu spaima si durere
Peste cetatea mea învinsa,
Cadeau barbatii în tacere,
Murea un Zeu cu tâmpla ninsa...

Ardeau strabunele altare,
Se coborâse Ceru-n berna,
Treceau ostirile barbare
Peste cetatea mea eterna.

Stam gol pe vechile altare,
Priveam tacut ostiri straine,
Lovind in trupu-mi de clestare,
Facându-mi templele ruine.

In recea carapace daca,
Eram samânta de milenii,
Un bob de jar sortit sa faca
Un foc splendid, la semnul vremii.

Samânta getilor rodeste,
Caci Timpul i-a trimis porunca;
Un Neam întreg din mine creste,
Un Neam de foc si flori de stânca...
(Pavel Coruţ)